Zborul unui vultur

vultur

Un rege a primit in dar doi pui de vultur pe care i-a dat maestrului de la crescatorie ca sa ii dreseze. Dupa cateva luni, maestrul i-a adus regelui la cunostinta ca unul dintre vulturi era perfect dresat, insa nu stia ce se intampla cu celalalt, care nu coborase deloc din cusca unde il lasase din ziua in care venise.

Regele a cerut sa vina vindecatori si vraci ca sa-l tamaduiasca pe vultur, insa nimeni nu a reusit sa il faca sa zboare. A doua zi, monarhul a dat de veste ca va oferi o recompensa aceluia care va reusi sa il faca pe vultur sa zboare. De dimineata, l-a vazut zburand cu agilitate prin gradini.

Regele i-a spus servitorului: “Aduceti-mi-l pe autorul acestui miracol”, iar acesta i-a adus un umil ţăran. Regele l-a intrebat: “Tu l-ai facut pe vultur sa zboare? Cum ai facut-o? Intimidat, ţăranul i-a spus regelui: “A fost usor, Domnul meu, doar am tăiat creanga pe care statea iar vulturul a zburat, si-a dat seama ca are aripi si a inceput sa zboare”

Tu ştii că ai aripi? Ştii că poţi să zbori? De ce anume te agăţi? La ce nu poţi da drumul?

(Fernando M. Valadez)

Foto

Povestea unui samurai

Aproape de Tokyo, trăia un samurai bătrân, care îi învăţa acum pe cei tineri. În pofida vârstei sale, legenda spune că era în stare să învingă orice adversar.Într-o după-amiază, un războinic cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a apărut pe acolo. Era vestit pentru tehnica lui de provocare: aştepta până ce adversarul făcea prima mişcare şi, dotat cu o inteligenţă privilegiată pentru a repara greşelile făcute, contraataca cu o viteză fulgerătoare.

Tânărul şi neliniştitul războinic nu pierduse niciodată o luptă. Cu reputaţia lui de samurai s-a dus până acolo ca să-l învingă pe bătrân şi să-i crească faima. Toţi învăţăceii lui s-au arătat împotriva acestei idei, dar bătrânul a acceptat provocarea.Au mers împreună către centrul oraşului, iar tânărul începuse deja să-l jignească pe bătrânul maestru. A aruncat cu pietre spre el, l-a scuipat în faţă, i-a adresat toate insultele cunoscute, jignindu-i inclusiv pe strămoşii lui.

Timp de câteva ore, a făcut tot posibilul pentru a-l provoca, dar bătrânul a rămas impasibil. Spre după-amiază, simţindu-se deja obosit şi umilit, înfocatul războinic s-a retras.Dezamăgiţi de faptul că bătrânul acceptase atâtea insulte şi provocări, elevii lui l-au întrebat: “Cum ai putut, maestre, să suporţi atâta mârşăvie? De ce nu ţi-ai folosit spada, ştiind chiar că ai putea pierde lupta, în loc să apari laş în faţa noastră, a tuturor?”

Maestrul i-a întrebat: “Dacă cineva ajunge până la voi cu un dar şi voi nu-l acceptaţi, al cui este cadoul?”. “Al celui care a vrut să-l ofere”, a răspuns unul dintre elevi.

“Aşa se întâmplă şi cu invidia, furia şi insultele – a zis maestrul. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le avea de la început”

Humberto A.