Povestea celor doi călugări

Erau odată doi călugări aflați în pelerinaj care au ajuns pe malul unui râu. Aici se afla o fată frumos îmbrăcată, care stătea nehotărâtă pe mal, căci apa era adâncă și ea nu dorea să-și strice hainele. Fără să stea prea mult pe gânduri, unul din călugări a luat-o în spate, a traversat-o râul și a pus-o la pământ pe malul opus, perfect uscată.

Apoi ce doi călugări și-au văzut de drum. După aproximativ o oră, cel de-al doilea călugăr a început să îl critice pe primul:

– Nu mi se pare normal să atingi o femeie. Acest lucru contravine regulilor a căror respectare ne-am asumat-o. Cum ai putut să încalci legământul călugăriei?

Primul călugăr și-a continuat în tăcere drumul. După o vreme, a spus:

– Eu am lăsat-o pe fată pe malul opus al râului. Tu de ce continui să o duci în spate?

(Irmgard Schloegl)

 

Pentru o lume mai bună…

pentru o lume mai buna

Trăim într-o lume înconjurată de lucruri bune şi de lucruri mai puţin bune. Evit să spun că lucrurile mai puţin bune sunt lucruri neapărat rele. Menţionez acest aspect deoarece din aceste lucruri mai puţin bune – chiar dacă suferim din cauza lor – întotdeauna avem ceva de învăţat.

Viaţa ne oferă ocazia de a cunoaşte multe persoane, diferite locuri şi multe altele, dar nu în ultimul rând, viaţa ne oferă şansa de a ne “gestiona” propriul nostru suflet. În sufletul nostru se ascund două animale: un animal bun, blând, iubitor şi un animal fioros, care doreşte întotdeauna să facă doar rău. Noi singuri alegem ce animal dorim să-l hrănim.

Confucius zicea: “Nu te plânge de zăpada de pe acoperişul vecinului, când pragul de la uşa propriei tale case este murdar”. De ce trebuie să vedem numai răul, partea negativă dintr-o persoană?  Indiferent ce face, vom găsi părţile negative, acele lucruri, care, pentru persoana în cauză sunt lipsite de încredere şi demoralizatoare. Nimeni nu s-a născut perfect, nimeni dintre noi nu avem dreptul de a judeca o persoană. Ştim prea bine că numai şi numai Dumnezeu are acest drept.

Nu trebuie să uitam că numele unei persoane este pentru cel în cauză, cel mai dulce si mai important  sunet. Trebuie să ascultăm oamenii, să-i încurajăm să vorbească despre ei înşişi. Chiar dacă ni se pare că persoana greşeşte, să dăm dovadă de respect faţă de opiniile sale. Niciodată să nu spunem: “Te înşeli!”. Să nu criticăm, să nu condamnăm şi să nu ne plângem niciodată. În loc de a-i condamna pe oameni, să încercăm să-i înţelegem. Să încercăm să ne dăm seama de ce fac ceea ce fac. Această atitudine este mult mai interesantă decât critica, ea stârneşte compasiune, toleranţă şi bunătate.

Să încercăm să facem în aşa fel încât greşeala să pară uşor de corectat. Dacă îndepărtăm oamenii din cauza micilor lor greşeli, vom rămâne singuri pentru totdeauna…Să judecăm mai puţin şi SĂ IUBIM MAI MULT!

Modalităţile de a scoate ceea ce este mai bun dintr-o persoană sunt aprecierea şi încurajarea. Să lasăm de-o parte toate răutăţile, invidia, egoismul, nervii, înjurăturile…Ele nu îşi au loc în viaţa noastră.

Fiecare persoană e frumoasă în felul ei, are lucruri pozitive şi e capabilă să facă bine, numai să dorească să facă acel bine…Un zâmbet dăruit din inimă unei persoane, cu siguranţă va produce un alt zâmbet pe chipul persoanei care l-a primit. Acea persoană va zâmbi din inimă unei alte persoane, aşa vom vedea un pic mai mulţi oameni fericiţi. Totul din “cauza” unui mic zâmbet, dar cu o condiţie: să fie dăruit din inimă.

Cineva spunea cândva: A le şti pe toate, înseamnă a le ierta pe toate. Dumnezeu Însuşi nu intenţionează să judece un om înainte de sfârşitul zilelor acestuia.

De ce tu şi cu mine, să procedăm ALTFEL??

foto

 

Gândeşti ceea ce eşti…

thinking

Un calator care se apropia de un mare oras a intrebat o femeie ce se afla pe marginea drumului:

– Cum sunt oamenii din acest oras?

– Cum erau oamenii acolo de unde vii tu? l-a intrebat femeia.

– Oribili, meschini – a raspuns calatorul. Nu te puteai increde in ei. Destabili in toate privintele.

– Aaa! – a exclamat femeia. Acelasi lucru il vei intalni si in orasul spre care te indrepti.

Imediat dupa ce a plecat primul calator, un altul s-a oprit si a intrebat de oamenii care locuiesc in acel oras din apropiere. Din nou, femeia l-a intrebat pe calator de oamenii orasului de unde venea.

– Erau oameni minunati, onesti, muncitori si extreme de generosi. Imi pare rau ca a trebuit sa plec – a spus cel de-al doilea calator.

Femeia cea inteleapta i-a raspuns:

– Acelasi lucru il vei intalni si in orasul spre care te intrepti.

In anumite situatii nu vedem lucrurile asa cum sunt ele, ci le vedem in functie de cum suntem noi, in functie de cum gandim…

TU cum vezi lucrurile din viata TA?

(Osiris Hernandez)

foto: blogs.lsa.umich.edu

Ecoul vieţii…

Un copil şi tatăl lui mergeau prin munţi. Deodată, copilul a căzut, s-a lovit şi a ţipat: “Aaaahhhhhhhhhh!!”

Spre surprinderea lui, a auzit o voce repetând, undeva între munţi:   “Aaaahhhhhhhh!!”

Din curiozitate, copilul a strigat: „Cine eşti tu?” A primit răspunsul: „Cine eşti tu?”

Nemulţumit de răspuns, a strigat: „Laşule!” A primit răspuns:  „Laşule!”

L-a privit pe tatăl lui şi l-a întrebat: „Ce se întâmplă?”

Tatăl a zâmbit şi i-a spus: “Fiule, fii atent la ceea ce voi face eu”.

Tatăl strigă muntelui: “Te admir!”  Vocea îi răspunse: “Te admir!”. Omul strigă apoi: “Eşti un campion!”   Vocea îi răspunse: “Eşti un campion!”

Copilul era uimit, dar nu înţelegea.

Pe urmă, tatăl i-a explicat: “ Lumea îi spune ECOU, dar, în realitate, este VIAŢA… Îţi răspunde prin tot ce spui şi faci… Viaţa noastră este doar o oglindă a acţiunilor noastre… Dacă vrei să existe mai multă dragoste în jurul tău, dăruieşte mai multă dragoste în jurul tău… Dacă vrei să fie mai multă competivitate în grupul tău, creează tu competiţia… Dacă vrei să fie bine în jurul tău, fă tu primul pas… Această relaţie se aplică la toate aspectele vieţii… Viaţa îţi va da înapoi exact ce i-ai oferit tu”.

VIAŢA TA NU ESTE O COINCIDENŢĂ… ESTE O OGLINDĂ A PROPRIEI TALE PERSOANE!!

(Humberto A. Agudelo)

Diamantele…

diamond-02Un bărbat mergea prin deşert când, dintr-o dată, a auzit o voce zicându-i: “Ia de jos un pumn de pietre, bagă-le în buzunar şi mâine te vei simţi trist şi mulţumit în acelaşi timp!”.

Acel bărbat a ascultat. S-a aplecat, a luat un pumn de pietre şi le-a băgat în buzunar. În dimineaţa următoare, a văzut că pietrele se transformaseră în diamante, rubine şi smaralde. Şi s-a simţit fericit şi trist. Fericit pentru că luase pietrele şi trist pentru că nu luase mai multe.

(William Cunningham)

CREDE în tine, ÎNCEARCĂ şi vei REUŞI !!!

drum

Mulţi oameni se gândesc la faptul că nu pot realiza un lucru, o dorinţă sau un vis. Nu cred în potenţialul pe care îl au, se gândesc doar la ideea că nu pot face acel lucru, dar dacă ar crede mai mult în ei, ar încerca şi cu siguranţă ar reuşi.

Doresc să vă povestesc un lucru ce mi s-a întâmplat anul trecut, mai exact la sfârşitul lunii martie. Nici eu nu am crezut în potenţialul meu şi nu am crezut că pot mai mult.

Eram in Italia, Bergamo, mai exact la vreo 40 de km de oras. Nu stiam sa vorbesc limba italiana, cunosteam cuvinte, dar nu eram in stare sa tin o conversatie fluenta. De inteles, intelegeam 60-70 % dar imi venea foarte greu sa ma exprim, fiind pentru prima data in Italia…

La sfarsitul lunii martie, intr-o vineri, primesc un telefon din Romania si sunt nevoit sa iau o decizie de a pleca in tara pentru cateva zile. Pana aici totul e ok. De abia acum incepe cu adevarat  „aventura”. M-am interesat pe internet de bilet de avion, dar sa vezi, aveam o singura cursa pentru Bacau, a doua zi dimineata la ora 9, nu din Bergamo, ci din Torino. Daca nu prindeam acea cursa, degeaba mai mergeam atunci in tara… Am vorbit cu colegul meu (roman si el), cu care eram acolo si am zis sa incerc sa vorbesc cu sefu, daca as putea pleca, si daca ar gasi o solutie pentru a putea ajunge in tara la timp. Am discutat cu şefu’(un om deosebit), asa cum am reusit….mai mult el a vorbit, dar cred a inteles ce am dorit sa spun…S-a interesat şefu’pe internet pentru bilet de avion, dar singura solutie, asa cum gasisem si eu, era cu plecare de la Torino…

Zborul Torino-Bacau era a doua zi dimineata, adica sambata. Dupa mai multe cautari, imi spune sefu’ ca daca doresc pot pleca de la Torino, dar va trebui sa ajung pana in ora 23.30 in aeroportul din Bergamo, sa iau autocarul care duce la Torino, apoi pana la ora 1.30 (ultima cursa) sa prind metroul ca sa pot ajunge in gara din Lingotto, sa astept un autocar, care venea la ora 5.30 pentru a ma duce in aeroportul Cuneo. Am inteles eu in mare ce mi-a zis sefu’ si am zis, hai sa o fac si pe asta.

Pe la ora 21:30 impreuna cu colegul meu (îi multumesc pentru gestul facut), plecam spre aeroportul din Bergamo. Ajungem acolo, colegul ma lasa in aeroport si se intoarce acasa. Intreb in aeroport unde e casa de bilete, imi zice un nene unde e si ma duc. Reusesc sa-mi iau bilet pentru Torino. La ora 23.30 aveam cursa. Pana atunci trebuia sa mai astept, cred ca, o ora. Ma plimb eu prin statie si vine o persoana, ma intreaba daca astept autocarul pentru Torino. I-am zis ca da. Intram noi in vorba, mai mult ea vorbea : )), dar in fine… Incerc sa o intreb daca stie cum circula metroul in Torino, noaptea. Mi-a zis ca s-ar putea sa circule pana in ora 1.30, dar nu stie exact (atunci mi-a trecut prin cap, ca s-ar putea sa o dau in bara, dar nu am renuntat). Ma intreaba ce fac si unde trebuie sa ajung. Mai prin semne, prin cuvinte, îi spun si îi scot o harta a orasului Torino si cred ca a inteles mai bine. O intreb, daca nu mai circula metroul, ce as putea face…Imi zice ea, ca as putea sa iau un taxi. Mda..taxi, da de unde numar de telefon, de unde stiu sa vorbesc sa ma inteleaga?? La un momentat zice, ca si ea trebuie sa ia metroul exact din statia de unde ne lasa autocarul. Ce?? Am inteles eu bine? “M-am scos”, am zis in gandul meu. Imi zice ca ea ar trebui sa coboare (la statia de metrou) la jumatatea drumului unde trebuie sa ajung eu, pana in gara Lingotto.

Ceasul era 23:25, vine autocarul, plec spre Torino…Pe drum, persoana care am intalnit-o l-a intrebat pe sofer la cat ajunge la destinatie. Soferul spune ca la 1:25 ar trebui sa ajunga, daca e totul ok pe autostrada…Ce? 1:25? Deci, aveam 5 minute, sa cobor la statia de metrou, sa iau bilet si sa prind metroul… Dar in mintea mea treceau multe ganduri…dar am crezut ca voi REUSI, nu m-am lasat dus de gandurile rele.

Ajungem la destinatie! E ora 1.15. Perfect! Cobor din autocar si am zis sa ma tin scai de persoana aceea…Coboram impreuna la metrou. Metrou? care metrou? ca nu mai circula la acea ora nici un metrou. Era weekend si avea program scurt!

Mi-a zis ea, ca vom lua un taxi. Ma gandeam eu: cum imi zice ca luam un taxi ca nici nu ma cunoaste? Si m-a dus pe o strada la un loc fix (acolo trebuia sa asteptam taxiul), a sunat si a venit taxiul. I-a explicat la sofer unde trebuie sa mearga ea, si îi fac eu prin semne sa-i spuna si de mine unde sa ma lase, mai exact in gara. I-a spus si taximetristul a zis ok. La un moment dat, intram pe o straduta. Si ce sa vezi? Strada era full de tineri alcoolici, drogati, beti, “morti” pe jos….si nu mai stiu cum. Si spune soferul ca asa se aduna in fiecare vineri noaptea, pe acea strada si fac numai dezastru…Ajunge persoana la destinatie. Ii multumesc cred ca de vreo 4 ori ca m-a ajutat, plateste 10 euro pentru cursa si iese din taxi.

Ma intreaba soferul ceva, dar nu am inteles. Îi zic ceva legat de unde ar trebui sa ajung si a inteles. Ma gandeam eu…sa vezi ca asta ma duce prin tot orasul, ma plimba, ca sa ma rupa de bani. I-am mai spus ca-s si roman : )). Dar spre marea mea surprindere nu a fost asa. Ajung la destinatie. Aparatul de taxat indica 20 de euro. Am zis ca atat trebuie sa platesc (nu m-am gandit ca a platit si persoana respectiva). Imi spune soferul ca ma costa 10 euro si imi spune si de ce: pai jumatate a platit persoana cealalta. Ce tare!! Esti strain intr-o tara si ai norocul sa mai intalnesti si persoane, care,  sa nu te jecmaneasca deloc (mai era si noapte). Ii multumesc de mai multe ori si zic: am trecut si de asta. E ora 2 si trebuie sa mai astept pana la 5.30 pana vine autocarul. E noapte, nu e deschis nimic, n-ai unde sa mergi. Stai si asteapta in gara, la 9 grade Celsius,  pana la ora 5.30.

Se face 5.30 si vine autocarul. Ajung cu bine la Cuneo si prind cu bine cursa spre Bacau. Zborul decurge normal si ajung si la Bacau.

Poate pentru unii, pare un lucru banal, dar pentru mine, după toate lucrurile întâmplate, am observat, că dacă am CREZUT în mine, am ÎNCERCAT şi am REUŞIT . Nici un vis nu e IMPOSIBIL, atât timp cât tu crezi cu ADEVĂRAT în el, dar mai ales in TINE.

Foto

Zborul unui vultur

vultur

Un rege a primit in dar doi pui de vultur pe care i-a dat maestrului de la crescatorie ca sa ii dreseze. Dupa cateva luni, maestrul i-a adus regelui la cunostinta ca unul dintre vulturi era perfect dresat, insa nu stia ce se intampla cu celalalt, care nu coborase deloc din cusca unde il lasase din ziua in care venise.

Regele a cerut sa vina vindecatori si vraci ca sa-l tamaduiasca pe vultur, insa nimeni nu a reusit sa il faca sa zboare. A doua zi, monarhul a dat de veste ca va oferi o recompensa aceluia care va reusi sa il faca pe vultur sa zboare. De dimineata, l-a vazut zburand cu agilitate prin gradini.

Regele i-a spus servitorului: “Aduceti-mi-l pe autorul acestui miracol”, iar acesta i-a adus un umil ţăran. Regele l-a intrebat: “Tu l-ai facut pe vultur sa zboare? Cum ai facut-o? Intimidat, ţăranul i-a spus regelui: “A fost usor, Domnul meu, doar am tăiat creanga pe care statea iar vulturul a zburat, si-a dat seama ca are aripi si a inceput sa zboare”

Tu ştii că ai aripi? Ştii că poţi să zbori? De ce anume te agăţi? La ce nu poţi da drumul?

(Fernando M. Valadez)

Foto